3 țări asiatice care combat pandemia cu ajutorul datelor
Taiwan, Korea, Singapore: Combaterea Pandemiei cu Ajutorul Big Data
În contextul crizei actuale, suntem puși în situația de a fi nevoiți să alegem între intimitate și sănătate. Iar întrebarea cheie este: Ar trebui să alegem între intimitate și sănătate? Există o diferență sesizabilă între abordarea Occidentului și cea a Asiei cu privire la combaterea pandemiei de coronavirus.
În timp ce Europa sau Statele Unite ale Americii se concentrează pe consolidarea condițiilor de spitalizare și a serviciilor de Terapie Intensivă, China, Coreea de Sud și Singapore lucrează la prevenirea acestora.
Aceste trei regiuni au folosit sau folosesc tehnologia mobilă pentru a controla întreaga populație, o strategie care încalcă GDPR-ul european (cel mai restrictiv model global de protecție a datelor), dar care, în schimb, controlează în mod rapid răspândirea virusului. Nu este politică, este știință: supravegherea în masă ajută în lupta împotriva pandemiei.
Cazurile confirmate, comparate cu cazurile globale
Taiwan a înregistrat primul caz cu mult înainte ca țări precum Spania, Statele Unite sau Mexic, și, cu toate acestea, până la începutul lui Martie, erau doar 50 de cazuri înregistrate. Progresul în această regiune a fost lent sau chiar aproape inexistent, în comparație cu celelalte cazuri de la nivel global.
Până pe data de 7 Aprilie, Singapore a înregistrat 926 de cazuri confirmate, 3 decese și 240 de persoane vindecate;
Taiwan a înregistrat 322 de cazuri confirmate, 5 decese și 39 de persoane vindecate;
Coreea de Sud, 9,887 de cazuri, 165 de decese și 5,567 de persoane vindecate. Strategia în aceste țări și regiuni a fost testarea în masă, carantina de la primele simptome și monitorizarea simptomelor.
Big Data și Tehnologia Ajută la Monitorizarea și Lupta Împotriva Coronavirusului în Taiwan
Răspândirea SARS în 2003 a fost, pentru multe țări din Asia, un semn despre ce se poate întâmpla pe viitor. Regiunile cele mai afectate de SARS, precum Hong Kong (rata mortalității a fost de 17% în 2003) sau Taiwan (21,1%), au decis în anul 2004 să stabilească noi protocoale pentru prevenirea epidemiilor precum cea de atunci sau a altor boli virale. Taiwan a început să implementeze măsuri înainte de confirmarea oficială a epidemiei:
„Pe 31 Decembrie 2019, când Organizația Mondială a Sănătății a fost înștiințată de pneumonia fără o cauză specifică din Wuhan, China, autoritățile taiwaneze au început să facă planuri și să controleze pasagerii care soseau direct din Wuhan de febră sau simptome de pneumonie, înainte ca aceștia să coboare din avion.” – Răspunsul Taiwanului la epidemia de COVID-19.
De asemenea, politica sa activă de identificare a infectărilor contagioase nu s-a oprit aici. Taiwan a fost catalogat drept una dintre cele mai dezvoltate regiuni din lume din punct de vedere tehnologic, cu o sursă integrată de date despre populație care generează dovezi privind realitatea. Baza de Date a Asigurărilor de Sănătate a fost monitorizată în timp real. Scopul? Să găsească pacienți cu simptome care coincid cu cele ale infectării cu COVID-19.
În ciuda faptului că era a doua cea mai vulnerabilă regiune din lume ( la sfârșitul lunii Ianuarie 2020) din cauza acestei epidemii, în Martie, Taiwan a confirmat că politicile sale funcționează. Dar, Big Data nu a fost singurul instrument folosit de Guvernul Taiwanez și nici de alte guverne din lume.
Folosirea Codurilor QR pentru Declarațiile de Sănătate – Identificarea Grupurilor cu Risc Ridicat
Taiwan a fost una dintre primele regiuni din lume care a aplicat monitorizarea individuală și imaginile QR, dacă nu chiar prima. Alte regiuni, precum Hong Kong, Singapore sau Coreea de Sud au implementat măsuri similare. Această inițiativă poate fi găsită în țările vestice, inclusiv în Spania sau Italia.
Ideea acestei tehnologii este relativ simplă: codul QR este o imagine care conectează utilizatorul direct la website, fără să mai fie necesară o căutare manuală. Acesta trebuie să fie scanat ca un cod de bare. Odată ce este digitalizat pe un smartphone, pe care cu toții îl deținem, website-ul afișează un formular personal cu întrebări standard.
Utilizatorii introduc un cod unic personal, precum cel din documentele de identificare, indică simptome posibile (tuse, febră, dureri de cap, etc.) , iar datele merg direct către Centrele de Control al Bolilor din Taiwan. Esența acestei abordări este ca toți rezidenții sau străinii care vin într-o anumită regiune să efectueze acest test. Guvernul Taiwanului l-a făcut obligatoriu.
Cei care au prezentat simptome compatibile infecției cu COVID-19 au fost introduși în carantină și testați, de această dată cu teste specifice care detectează virusul. Au existat și multe rezultate fals pozitive, dar scopul era acela de a-i putea monitoriza pe cei cu care subiecții depistați pozitiv au intrat în contact; o măsură controversată în Vest
Cum Se Monitorizează Oamenii Aflați în Carantină prin Intermediul Telefoanelor lor Mobile
Website-ul cu un chestionar ascuns în spatele unui cod QR sau folosirea Big Data pentru a urmări bazele de date în timp real, sunt doar o parte din puzzle-ul folosit în Singapore, Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong sau restul Chinei pentru a combate COVID-19. Monitorizarea permanentă a telefoanelor mobile la nivel național, și implicit a cetățenilor, a fost măsura cheie pentru a opri pandemia.
În această situație, utilitatea tehnologiei este foarte ușor de înțeles printr-un exemplu. Să ne imaginăm că Libo ia autobuzul pentru a merge la muncă, urcând în vehicul la 08:00 în Puwei și coborând la 08:40 în Datong Farm (regiunea Changhua). După o zi de muncă împreună cu colegii, el se întoarce acasă, drum parcurs între 16:00 și 16:40. Dar, înainte să meargă acasă, el merge la supermarket și începe să se simtă rău.
Când Libo efectuează testul pe bază de QR, se autoizolează și intră în carantină, până când primește testul medical. Din nefericire, el este depistat pozitiv pentru coronavirus. Între timp, Guvernul a extras date de localizare de la Libo și a solicitat tuturor celor care au fost în autobuz, la muncă sau în același supermarket cu el, prin notificări, să se autoizoleze.
După ce Libo a fost confirmat pozitiv, ceilalți oameni cu care a intrat în contact urmează a fi vizitați, de asemenea, de îngrijitori medicali la ei acasă.
Această procedură destul de agresivă, care, de cele mai multe ori, duce la plasarea în carantină a tuturor angajaților unei companii sau a unor cartiere întregi și care monitorizează milioane de oameni, s-a dovedit a fi pe cât de intruzivă, pe atât de eficientă.
În ciuda faptului că aceste măsuri contravin valorilor de bază ale democrației vestice, știința, medicina și sistemele de sănătate depășesc de multe ori dimensiunea politică, iar unele proceduri se dovedesc a fi pur și simplu mai eficiente decât altele. Această realitate este una necesar a fi luată serios în considerare în viitor.
Răspunsuri