Achizițiile publice verzi sunt un instrument cheie în dezvoltarea durabilă a orașelor care este insuficient utilizat și prea puțin cunoscut
Achizițiile publice verzi reprezintă una dintre căile pentru a atinge obiectivele globale de dezvoltare durabilă – producție și consum responsabile, protejarea mediului, încurajarea inovației și tehnologiilor curate.
La nivelul Organizației Națiunilor Unite și al Comisiei Europene s-au emis numeroase recomandări și strategii care subliniază rolul deosebit de important pe care îl au autoritățile publice în protejarea mediului și în încurajarea inovației atunci când cumpără bunuri, produse și servicii utilizând cerințe tehnice ecologice sau aplică factorii de evaluare verzi.
În acord cu strategiile europene, în România a fost adoptată Legea nr. 69/2016 privind achizițiile publice verzi. Din nefericire, această lege a intrat în vigoare cu puțin înaintea noului pachet de legi privind achizițiile publice: Legea nr. 98/2016, Legea nr. 99/2016 și Legea nr. 100/2016 care au transpus Directivele Europene nr. 2014/23/EC (concesiuni), nr. 2014/24/EC, (achiziții publice) și nr. 2014/25/EC (achiziții sectoriale) și prin urmare între aceste acte normative există o necorelare.
Legea privind achizițiile publice verzi menționează că în 6 luni de la adoptarea sa se va publica un ghid cu criterii minime privind protecţia mediului pentru grupe de produse şi servicii, precum şi caiete de sarcini standard și
planul naţional de achiziţii publice verzi cu ţinte obligatorii. Acestea din urmă sunt exprimate sub formă de procent ce corespunde valorii anuale a achiziţiilor publice verzi realizate, raportat la valoarea anuală a achiziţiilor publice realizate de autoritatea contractantă pentru furnizarea de produse, prestarea de servicii sau execuţia de lucrări pentru care au fost elaborate criterii ecologice de către Comisia Europeană.
Acest plan naţional de achiziţii publice verzi ar fi trebuit să cuprindă și anumite formate, precum cel al formularului pentru raportarea anunţului de atribuire în cazul achiziţiei de produse/servicii/lucrări verzi şi formatul raportului de monitorizare a achiziţiilor publice verzi. Niciunul dintre formate – Formularul APV și Raportul de monitorizare APV – nu se regăsește încă în SEAP.
Deși încă din anii 2013-2014 au fost vehiculate în spațiul public ținte obligatorii pentru autoritățile contractante pornind de la minimum 10 la sută pentru 2013, cu creștere de la an la an, Planul național de achiziții publice verzi nu a fost adoptat încă, iar SEAP (actualul SICAP) nu are secțiuni dedicate pentru implementarea și monitorizarea achizițiilor publice verzi.
Singura realizare importantă dintre cele enumerate de Legea privind achizițiile publice verzi este adoptarea Ordinului nr. 1068/1652/2018 din 4 octombrie 2018 pentru aprobarea Ghidului de achiziţii publice verzi care cuprinde cerinţele minime privind protecţia mediului pentru anumite grupe de produse şi servicii ce se solicită la nivelul caietelor de sarcini, pentru 6 categorii de produse și servicii (hârtie de copiat, mobilier, sfârşitul ciclului de viaţă, alimente şi servicii de catering, autovehicule pentru transport, produse şi servicii de curăţenie, echipamente IT de birou).
Deși Ordinul este obligatoriu, cifrele arată că la un an de la adoptarea acestui Ordin, mai mult de 70% dintre autorități nu îl aplică.
Procentul arată că adoptarea Ordinului este doar un pas și pentru ca această politică de mediu să fie eficientă, sunt necesare acțiuni susținute pentru creșterea conștientizării importanței rolului achizițiilor publice ecologice.
Alina Bilan, Partener ONV LAW