Bihor: Primăria Oradea va achiziţiona 40 de autobuze noi în acest an pentru transportul local

Listing Image
Alege o categorie

Primăria Oradea şi societatea de transport local OTL S.A. vor să achiziţioneze, în următorii doi-trei ani, 100 de autobuze noi, dintre care 40 în acest an, în valoare totală de circa 12 milioane de euro, prin fonduri europene.

“În prezent, suntem în fază avansată pentru achiziţia a 40 de autobuze, noi sperăm să fie cel puţin hibrid, dacă nu electrice, valoarea totală a achiziţiei la cele electrice urmând să cuprindă şi staţii de încărcare”, a declarat marţi directorul OTL, Adrian Revnic, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, Primăria Oradea şi OTL au intenţia de a achiziţiona 100 de autobuze noi, hibrid, electrice sau cu hidrogen, atât pentru Oradea cât şi pentru Zona Metropolitană, din fonduri europene, urmând să se identifice finanţatorul pe una din axele de mobilitate.

Declaraţia a fost făcută de directorul OTL în conferinţa de presă susţinută alături de directorul de vânzări Mercedes-Benz Trucks & Buses România SRL, Bogdan Aldea, având în vedere că, de circa două săptămâni, societatea orădeană a testat un autobuz electric eCitaro, în condiţii reale de transport.

Directorul OTL a precizat că, în anul 2021, au fost testate în trafic şi alte tipuri de autobuze, produse de diferite companii (Mercedes, Man, Solaris, Iveco, o firmă din China şi una din România -ATP Exodus), însă ultimele 22 de autobuze achiziţionate de OTL sunt produse de Mercedes.

De altfel, din cele 110 autobuze din parcul de maşini al OTL, cele mai multe, 40, sunt fabricate de Mercedes-Benz. Ultimele cumpărate, cele 22 autobuze, sunt noi, restul având “vârste” cuprinse între doi şi 20 de ani, durata de “viaţă” optimă a unui autobuz fiind de circa opt ani.

“Tehnic, autobuzele testate sunt destul de apropiate. Dar pentru noi contează foarte mult şi preţul de achiziţie. Dar ca şi confort, ca şi exploatare, ca mentenanţă, ele sunt cu tehnologii actuale, de 2021-2022. În prezent, în oraş, pentru cele electrice nu există staţie de încărcare (…) dar dacă facem achiziţia unei flote de autobuze electrice, ea vine la pachet cu staţiile de încărcare necesare. Mai trebuie să ai linii dedicate şi o strategie a întregului parc auto, studii la care lucrăm în prezent”, a mai spus directorul OTL.

Sursă știre: AGERPRES