Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat vineri că au fost elaborate ghidurile necesare lansării, în aprilie, a proiectelor PNRR, în valoare de 5,55 miliarde de euro.
El a precizat că Ministerul Dezvoltării a elaborat şi finalizat ghidurile solicitantului pentru proiectele finanţate din Fondul local şi Valul renovării, componente ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), şi a asigurat posibilitatea supracontractării cu 30%.
Întrucât programul este finanţat de Uniunea Europeană, ghidurile de finanţare se depun vineri la Comisia Europeană, sunt publicate pe site-ul MDLPA şi se transmit în consultare atât Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cât şi celor 4 structuri asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit ministrului, citat într-un comunicat al MDLPA.
“Supracontractarea este necesară pentru a ne asigura că nu va fi irosit niciun euro şi că putem cheltui fiecare cent în folosul României. (..,) Încheiem mai multe contracte pentru a asigura dezvoltarea comunităţilor locale şi a României, iar eventualele proiecte nefinalizate nu vor însemna bani trimişi înapoi la UE”, a explicat Cseke Attila.
MDLPA va aloca fonduri, din PNRR, pentru asigurarea unei infrastructuri prietenoase cu mediul pentru comunităţile locale, respectiv pentru eficientizarea energetică şi consolidarea seismică a clădirilor publice şi a clădirilor rezidenţiale multifamiliale.
Prin posibilitatea de supracontractare, valoarea totală a celor două fonduri va ajunge la 5,55 miliarde de euro, din această sumă urmând între altele să fie construite locuinţe, piste pentru biciclete şi să fie achiziţionate autobuze, troleibuze, tramvaie şi microbuze noi, electrice sau pe hidrogen.
“Din această sumă construim cel puţin 5.522 de locuinţe pentru tineri, medici şi profesori, eficiente din punct de vedere energetic. Totodată, se construiesc minimum 1.091 de km de piste pentru biciclete şi achiziţionăm peste 1.135 de autobuze, troleibuze, tramvaie şi microbuze noi, electrice sau pe hidrogen, cu staţie de încărcare. La nivel naţional, achiziţionăm cel puţin 13.200 de staţii de încărcare electrică pentru autovehicule”, a arătat ministrul Dezvoltării.
Cseke Attila a adăugat că, din aceste fonduri, vor fi reabilitate aproximativ 1.400 de blocuri, însemnând însemnând 1,3 milioane de mp, pentru a fi eficiente din punct de vedere energetic şi sigure în caz de cutremur. Totodată, clădirile instituţiilor publice vor putea fi reabilitate şi eficientizate energetic şi, astfel, vor fi scăzute emisiile de carbon. În total, va fi finanţată renovarea energetică a cel puţin 2.000 de instituţii publice prin PNRR.
“Aici aş dori să subliniez un lucru important, care nu a fost inclus până acum în niciun astfel de program de investiţii: pentru prima dată, nici proprietarii locuinţelor, nici administraţia locală nu trebuie să contribuie cu o cotă parte. Renovarea este finanţată integral de Ministerul Dezvoltării, din fonduri UE”, a spus ministrul.
MDLPA va pune le dispoziţie, în aprilie, platforma digitală unde fiecare localitate poate vedea suma prealocată şi investiţiile pe care se pot cheltui aceste sume. De pe această platformă, fiecare localitate poate selecta investiţii în funcţie de nevoile locale. Toate contractele de finanţare vor fi semnate până la sfârşitul acestui an, a mai precizat Cseke Attila.
Ghidurile pot fi consultate pe site-ul: https://mdlpa.ro/pages/pnrr
Sursă Știre: AGERPRES