Deputat PNL Marilen Pirtea: „Organizarea fluxurilor financiare din PNRR, o etapă esențială pentru Timișoara și Timiș”

Listing Image
Alege o categorie

Hotărârea prin care se organizează fluxurile financiare din PNRR,  aprobată ieri de Guvern, reprezintă o etapă esențială pentru Timișoara și județul Timiș, care vizează investiții de mai multe miliarde prin intermediul acestor finanțări, declară deputatul liberal Marilen Pirtea.

 

„Timișoara și județul Timiș promovează investiții de mai multe miliarde cu susținerea finanțărilor prin PNRR, astfel că suntem una dintre comunitățile locale care vor fi beneficiare principale ale investițiilor din cadrul acestui program multianual”, anunță deputatul PNL Marilen Pirtea.

Potrivit acestuia, decizia guvernamentală adoptată ieri este primul pas concret în etapele finanțărilor PNRR, ministerele având calea deschisă pentru a-și bugeta sume, de tip credite de angajament şi credite bugetare, pentru realizarea proiectelor de investiţii şi reforme. Ulterior, vor putea semna acordurile de implementare şi convenţiile de finanţare cu agenţiile de implementare, instituții ce vor contracta finanţările cu beneficiarii finali.

Marilen Pirtea mai spune că Timișoara și județul Timiș urmează să își alinieze prioritățile și să se angajeze în semnarea contractelor de finanțare, chiar în acest an: „Sunt vizate proiecte esențiale pentru viitorul regiunii de vest: dezvoltarea Timișoarei prin retehnologizarea sistemului centralizat de furnizare a agentului termic, noi campusuri de educație și de sănătate, modernizarea principalelor linii de tramvai și achiziția de noi autobuze şi tramvaie cu consum «verde», realizarea unui nou pasaj strategic și refacerea mai multor poduri peste Bega, dar și facilități SmartCity, ca și un nou sistem de iluminat public inteligent.”

La nivelul județului Timiș, declară Marilen Pirtea, sunt vizate un proiect de dezvoltare a întregii zone metropolitane timișorene, dar și investiții legate de un parc tematic aflat tot în aria metropolitană a Timișoarei, reabilitarea Castelului Huniade, realizarea unui hub sanitar regional în zona Spitalului Județean, care ar urma să fie reabilitat complet, un nou Institut Oncologic, un Centru de recuperare și fizioterapie la Lovrin, construirea nodului intermodal și a centrul expozițional și logistic din zona Aeroportului Internațional Timișoara, un Centru de cercetare, inovare în tehnologii avansate și inteligența artificială.

„În afara acestor proiecte, de mai impact regional și național, se mai află în pregătire un număr considerabil de studii și fișe de proiect, atât de necesare comunităților locale din Timișoara și Timiș, a căror implementare poate fi deschisă de acum, odată cu decizia luată ieri de Guvern, pentru organizarea normelor privind fluxurile financiare din PNRR”, indică deputatul PNL, Marilen Gabriel Pirtea.

Sursă Știre: timpolis.ro