Patru din cinci respondenţi (81%) afirmă, în cel mai recent sondaj comandat de Parlamentul European, că UE ar trebui să acorde fonduri numai statelor membre care respectă statul de drept şi valorile democratice, relatează News.ro.
David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a declarat: „Poziţia Parlamentului European a fost una clară, şi anume că fondurile UE de redresare nu trebuie să ajungă la guverne care nu respectă valorile democratice fundamentale sau nu susţin statul de drept. Acest sondaj confirmă faptul că o majoritate covârşitoare a cetăţenilor UE sunt de acord cu această poziţie. Cine subminează în mod constant valorile UE, nu ar trebui să se aştepte să primească fonduri UE”.
Un sondaj Eurobarometru publicat vineri de Parlamentul European, înainte de dezbaterea privind Starea Uniunii Europene, programată pentru 15 septembrie, arată un sprijin public clar pentru transparenţa şi controlul eficace al fondurilor UE acordate în cadrul programului NextGenerationEU.
Potrivit sondajului, 53% dintre cetăţenii Uniunii (58% în România) sunt pe deplin de acord că trebuie să existe un control eficace, iar alţi 32% (29% în România) tind să fie de acord. Numai 8% dintre respondenţi, în medie la nivelul UE, nu împărtăşesc această opinie. Aceasta este o poziţie împărtăşită de Parlamentul European, care evaluează în prezent îndeaproape planurile naţionale împreună cu Comisia pentru a se asigura că aceste fonduri sunt utilizate în conformitate cu obiectivele unei societăţi europene mai ecologice, mai digitalizate şi mai reziliente.
Cetăţenii evaluează pozitiv premisa programului de redresare al Uniunii Europene în valoare de 800 miliarde de euro: trei din cinci cetăţeni (60%) cred că proiectele NextGenerationEU vor ajuta ţara lor să depăşească efectele negative economice şi sociale cauzate de pandemia de coronavirus; 59% dintre cetăţeni afirmă, de asemenea, că programul va ajuta ţara lor să fie mai bine pregătită pentru provocările viitoare. În acest context, sondajul arată, de asemenea, că 53% dintre cetăţenii europeni (65% dintre cei români) au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană, doar 19% (13% în România) având o imagine destul de negativă sau foarte negativă.
Cu toate acestea, rezultatele sondajului sugerează îngrijorări în mai multe state membre UE cu privire la modul în care guvernele naţionale vor utiliza efectiv aceste fonduri suplimentare ale Uniunii Europene. În timp ce, în medie, 45% dintre cetăţenii UE (34% în România) au încredere în guvernele lor naţionale în această privinţă, 41% dintre respondenţi (56% în România) îşi exprimă îndoiala, indicând diferenţe semnificative în Blocul Comunitar în ceea ce priveşte nivelurile de încredere în propriile guverne.
De asemenea, opinia publică sprijină în mod clar poziţia adoptată recent de Parlamentul European în dezbaterea privind necesitatea condiţionalităţii, controlului şi transparenţei.
Acest lucru se reflectă în sprijinul continuu al cetăţenilor pentru respectarea statului de drept ca o condiţie pentru acordarea de fonduri UE. Patru din cinci cetăţeni (81% în UE, 85% în România) sunt de acord că UE ar trebui să acorde fonduri statelor membre numai cu condiţia ca guvernul lor să respecte statul de drept şi principiile democratice. Rezultatele sondajului arată un nivel uniform şi înalt de sprijin pentru această poziţie în toate statele membre ale UE, cu puţine variaţii. Respectarea statului de drept reprezintă o preocupare majoră pentru Parlamentul European.
Întrebaţi care sunt chestiunile pe care Parlamentul European ar trebui să le urmărească ca priorităţi politice, respondenţii au readus în prim-plan acţiunile de combatere a schimbărilor climatice, menţionate de 43% dintre cetăţeni.
Alte priorităţi avute în vedere de respondenţi (care corespund priorităţilor Parlamentului pentru redresarea post-pandemică) sunt măsurile de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale (32%), sprijinirea economiei şi crearea de noi locuri de muncă, precum şi combaterea terorismului (ambele cu 31%). Sănătatea publică, precum şi migraţia şi azilul se află împreună pe a patra poziţie, cu 27% fiecare. Este demn de remarcat faptul că cetăţenii din Ungaria şi Polonia plasează „democraţia şi statul de drept” ca priorităţi pentru Parlament (locul al doilea în Polonia, al treilea în Ungaria), în timp ce, în medie la nivel UE, acest aspect se situează pe locul al optulea.
Sondajul a fost realizat pentru Parlamentul European de Ipsos European Public Affairs în perioada 17-25 august 2021, online, cu 26.459 de respondenţi cu vârste de peste 15 ani, în toate cele 27 de state membre. Dimensiunea aproximativă a eşantionului pentru fiecare ţară a fost de 500 de interviuri în Luxemburg, Cipru şi Malta, şi 1.000 de interviuri în toate celelalte ţări ale UE.
sursa foto: Facebook/ Comisia Europeană