Nicuşor Dan vrea o sală de concerte şi o platformă de streaming pentru evenimentele organizate de PMB

Listing Image
Alege o categorie

Primarul general Nicuşor Dan anunţă intenţia creării unei platforme de streaming pentru toate evenimentele organizate de Primăria Municipiului Bucureşti sau instituţiile din subordine, care să permită şi vânzarea centralizată de bilete.

Într-o postare pe Facebook, edilul menţionează de asemenea că a fost transmisă o scrisoare Companiei Naţionale de Investiţii, pentru a cere sprijin în vederea construirii unei săli de concerte.

“Avem în plan şi crearea unei platforme de streaming pentru toate evenimentele pe care Primăria Generală sau instituţiile din subordine le organizează, unde să facem şi vânzare centralizată de bilete. Explorăm de asemenea posibilitatea de a construi o sală de concerte în Bucureşti, lucru pentru care am trimis o scrisoare Companiei Naţionale de Investiţii, care să ne ajute cu fonduri”, spune edilul-şef.

Precizările au fost făcute în contextul în care Nicuşor Dan s-a întâlnit vineri cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale (AROC), cu care a discutat despre eficientizarea birocraţiei şi creşterea atractivităţii Capitalei pentru activităţi culturale şi de divertisment.

El a menţionat că industria evenimentelor poate fi “o sursă importantă de venituri” pentru Bucureşti şi “un mare plus” pentru viaţa culturală a oraşului, iar asta presupune dezvoltarea de parteneriate cu organizatorii privaţi de evenimente.

“Menţin abordarea de a folosi bani publici puţini pentru concerte şi festivaluri, dar sunt interesat de colaborarea cu companiile private şi de evenimente organizate de companii private, care să facă audienţă şi să aducă fonduri municipalităţii. Vom veni în perioada următoare cu un regulament care să facă mai simplă organizarea de evenimente, integrând şi propunerile pe care le vom primi de la AROC”, a mai precizat Nicuşor Dan.

La întâlnirea de vineri au mai luat parte administratorul public, Diana Punga, directoarea Direcţiei de Cultură a PMB, Liliana Toderiuc Fedorca, şi directorul executiv al Direcţiei Urbanism, Matei Damian.

 

Sursă știre: Agerpres

Sursă foto: Nicuşor Dan / Facebook.com