Primăria oraşului Novaci a accesat un proiect european de circa 5 milioane de euro pentru modernizarea reţelei de transport public de călători.
Proiectul presupune achiziţionarea a patru autobuze electrice (două autobuze cu lungimea de 8 metri şi două autobuze de 9,5 metri), construirea unei autobaze și a 32 de staţii intermediare. Vor mai exista două stații terminale la Novaci și Rânca.
În plus, se vor achiziționa și instala două staţii de reîncărcare rapidă a autobuzelor electrice.
Proiectul presupune inclusiv modernizarea şi reabilitarea a 11.224 ml de drumuri aferente infrastructurii rutiere de transport public. Este vorba de străzile Opritești, Rovine, Bercești, Drumul Rosu și strada Stadionului.
Contractul de finanțare a fost semnat în data de 17 iulie. Proiectul are o valoare totală de 23,9 milioane de lei.
Data estimată de finalizare a lucrărilor prevăzute în proiect este 31 iulie 2022.