
Modul în care Irlanda a reuşit să se dezvolte economic în ultimele decenii şi cum a reuşit să atragă investitori a fost una dintre temele principale discutate de primarul Braşovului, Allen Coliban, cu ambasadorul Irlandei la Bucureşti, Paul McGarry, aflat în prima sa vizită oficială în oraşul de sub Tâmpa.
“Multe lecţii le putem învăţa de la Irlanda, în primul rând în felul în care s-au dezvoltat economic şi au reuşit să atragă investitori. A fost una dintre temele principale ale discuţiei, dar o discuţie care a cuprins şi colaborarea în domeniul sportului, în domeniul culturii, turismului. Sunt elemente importante pe care putem clădi pe mai departe. Am discutat şi despre deschiderea noastră către investitori străini, punând, la ora actuală, ca ofertă platforma industrială CET, dar şi despre perspectiva dezvoltării strategiei de turism în Braşov, un alt domeniu în care putem beneficia de expertiză, de competenţă, de ajutor din afară”, a declarat primarul Allen Coliban, conform unui comunicat transmis, vineri, de Primăria Braşov.
Un alt subiect atins în cadrul discuţiilor a fost sprijinul pe care Irlanda ar putea să-l dea Braşovului în ce priveşte dezvoltarea unor competiţii sportive ale comunităţii locale, domeniu în care această ţară are o bogată experienţă, primarul Coliban vorbindu-i ambasadorului McGarry despre intenţia de a organiza Braşoviada, o competiţie, cu mai multe sporturi, adresată elevilor din Braşov.
“Am discutat despre provocările economice, cărora trebuie să le facem faţă, despre situaţia actuală provocată de pandemie, dar şi despre modul în care am putea colabora în viitor şi domeniile în care am putea coopera. Totodată, am discutat şi despre educaţie, despre sport, despre proiectele în care oraşul este implicat în acest moment şi unde Irlanda a fost foarte interesată. Suntem foarte interesaţi de tehnologia verde, suntem interesaţi de proiectele smart city. Toată Europa se confruntă cu aceleaşi probleme, ţările se află în stadii diferite şi se confruntă cu provocări diferite, dar toate sunt legate de aceleaşi lucruri, modul în care cooperăm în viitor, cum facem Europa mai puternică şi cum facem oraşele şi cetăţenii noştri mai rezilienţi şi cum le putem îmbunătăţi viaţa”, a declarat, conform sursei citate, ambasadorul Irlandei la Bucureşti.
Sursă știre: AGERPRES