Modificări legislative care ar putea oferi soluţii la problemele de mediu ale municipiului Braşov, precum şi sprijin pentru obţinerea de finanţări nerambursabile au fost temele principale discutate de primarul Braşovului, Allen Coliban, cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, conform unei informări transmisă de Primăria Braşov.
“Braşovenii din Bartolomeu şi Avantgarden (cartierele n.red.) ar putea scăpa de staţia de asfalt dintre blocuri, care, deşi are autorizaţia de mediu expirată de anul trecut, poate încă funcţiona în virtutea Legii nr.55/2020, care prelungeşte pe perioada stării de alertă, precum şi pe un termen de 90 de zile de la încetării stării de alertă, valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii. Ministrul Mediului, Tánczos Barna, i-a promis primarului municipiului Braşov, Allen Coliban, (…) că va sprijini autorităţile locale în modificarea Legii nr.55/2020, astfel încât cel puţin avizele de mediu să nu mai fie prelungite”, se arată în informarea citată.
De asemenea, în cadrul discuţiilor de la Primăria Braşov au fost dezbătut oportunităţile de finanţare destinate unităţilor administrativ-teritoriale, pentru proiecte de mediu, atât prin PNRR, cât şi din bugetul AFM.
Ministrul a luat în considerare Braşovul ca exemplu de bună practică în domeniul insulelor ecologice de colectare separată a deşeurilor şi a solicitat expertiza Primăriei Braşov, pentru elaborarea ghidurilor de finanţare, a menţionat sursa citată.
“Am început discuţia cu insulele ecologice de colectare separată a deşeurilor, pentru care avem fonduri disponibile din PNRR. La acest capitol, Braşovul are deja experienţă, având instalate deja mai multe astfel de eco-insule în oraş. De aceea l-am invitat pe domnul primar Coliban să se alăture, cu expertiza din Primărie, eforturilor de elaborare a ghidurilor”, a precizat ministrul Tánczos Barna, pe pagina oficială de Facebook a ministerului.
Totodată, ministrul a apreciat că Braşovul “a fost deschizător de drumuri pentru reducerea poluării din încălzirea rezidenţială”, având deja, de mai bine de doi ani, o hotărâre de Consiliu Local care interzice utilizarea de centrale individuale pentru blocurile noi, iar recent un dezvoltator imobiliar din oraş a ales să racordeze la furnizorul local de căldură 500 de apartamente.
Nu în ultimul rând, în cadrul discuţiilor a fost abordată şi tema înfiinţării de micropăduri urbane, precum şi cea a finanţării unor proiecte de mediu care vizează mobilitatea şi sprijinirea adoptării mijloacelor de transport verzi, închiderea depozitelor de deşeuri neconforme, elaborarea noului plan integrat de îmbunătăţire a calităţii aerului, problema urşilor – unde Braşovul a fost din nou dat ca exemplu de bună practică, pentru relocarea cu succes a 11 urşi – şi colaborarea în vederea organizării Forumului Oraşelor Verzi – ediţia 2022.
Întâlnirea ministrului Mediului cu edilul braşovean a avut loc în cadrul unei vizite de lucru efectuată, joi, la Braşov, care a cuprins şi participarea la prezentarea proiectului “Life for Bear – Conservarea populaţiei de urs brun din România”, derulat în ultimii 7 ani de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură “Marin Drăcea” (INCD) – Staţiunea Braşov, sprijinit de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Fundaţia Carpaţi, Administraţia Parcului Natural Bucegi, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt şi Ocolul Silvic al Oraşului Râşnov, analiza prezentată relevând faptul că, la ora actuală, populaţia de urşi este mult prea numeroasă faţă de efectivul optim – de circa 4.000 de exemplare, calculat la suprafaţa fondurilor cinegetice.
Sursă Știre: Agerpres