Fonduri europene de circa 1-5 milioane de euro pentru firme IT românești
Firmele românești de tehnologie vor putea obține noi fonduri europene, de circa 1-5 milioane de euro pe proiect, printr-o linie de finanțare din Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, pentru care propunerea oficială de Ghid al solicitantului a fost scoasă în dezbatere publică.
Vorbim despre Acțiunea 2.2.1 – Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere, apelul nr. 3.
Conform proiectului de ghid publicat în consultare de Autoritatea de Management a POC din Ministerul Fondurilor Europene (MFE), vor putea accesa fondurile europene microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din toată țara, sub anumite condiții.
Proiectele vor putea obține două tipuri de sprijin combinate: ajutoare de stat și ajutoare de minimis.
Ajutorul de stat acordat într-un proiect poate varia între 1 milion de euro și 5 milioane de euro. Pragul minim de sprijin pe proiect poate fi un impediment destul de mare pentru firmele românești, având în vedere nivelul mare al aportului propriu pe care trebuie să-l aducă solicitanții, care variază în funcție de mărimea firmei, de natura investițiilor și de locul de derulare a acesteia.
De exemplu, dacă o microîntreprindere ia ajutoare regionale pentru investiții, trebuie să aducă de acasă un aport propriu de minimum 70% din valoarea cheltuielilor eligibile în București, 45% în județul Ilfov și în regiunea Vest și 30% în restul țării. Pentru firmele mijlocii, aportul propriu obligatoriu va fi și mai mare.
La proiectele de cercetare industrială, aportul propriu variază între minimum 20% și minimum 40%, în funcție de mărimea firmei.
La proiectele de dezvoltare experimentală, aportul propriu variază între 65% și 40%.
La ajutoarele pentru inovare destinate IMM-urilor și la ajutoarele pentru inovare de proces și organizațională, aportul propriu este de minimum 50% pentru toate categoriile de IMM-uri eligibile.
În plus, o a doua categorie de sprijin care se va acorda acestor proiecte este cea a ajutoarelor de minimis, de până la 200.000 de euro fiecare. Pentru cheltuielile din ajutoarele de minimis, firma beneficiară nu trebuie să vină cu niciun aport propriu. Ajutorul de minimis nu poate însă depăși 20% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile din întregul proiect.
Ce proiecte vor fi dezvoltate pe fonduri europene
Firmele beneficiare vor putea derula proiecte pentru dezvoltarea de produse/ soluții/ aplicații TIC inovative cu aplicabilitate în următoarele domenii:
- IoT, smart city / smart village
- Cyber security
- Big data
- Inteligenta artificiala
- Tranzacții electronice
- E-guvernare- Digitalizarea administrației publice
- E-sanante
- Digitalizare (automatizare, robotizare) industrială
Proiectele vor cuprinde cel puțin una din următoarele activități:
- investiții în active corporale și necorporale necesare dezvoltării produsului/serviciului/aplicației TIC
- cercetare industrială sau dezvoltare experimentală
- inovare destinate IMM-urilor
- inovare de proces și organizațională
- Ce vor putea achiziționa firmele din fonduri europene: cheltuieli eligibile
Din banii europeni, vor putea fi finanțate o serie întreagă de cheltuieli eligibile, dar care diferă în funcție de proiecte și de natura ajutorului accesat.
Astfel, vor putea fi acoperite cheltuieli cum ar fi:
- Achiziționarea de hardware TIC,
- Amenajarea de data centere în care se vor instala echipamentele TIC achiziționate prin proiect,
- achiziționarea de software-uri și licențe necesare implementării proiectului, realizarea unui website / portal și achiziționarea numelui de domeniu, soluții de semnătură electronică,
- Cheltuielile cu personalul în proiecte de cercetare: cercetători, tehnicieni și alți membri ai personalului auxiliar, în măsura în care aceștia sunt angajați în proiect,
- Achiziția de instrumente și echipamente,
- Brevete, licențe,
- Consultanță în inovare,
- Cheltuieli obligatorii de informare și publicitate pentru proiect, anunțuri/ comunicate de presă privind începerea și finalizarea proiectului.
Domenii finanțate și condiții de accesare
Vor putea accesa fondurile europene IMM-uri din câteva domenii de activitate, printre care:
- Activități de realizare a soft-ului la comanda (software orientat client)
- Consultanță în tehnologia informației
- Alte servicii IT
- Cercetare-dezvoltare în biotehnologie
- Cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie
- Și altele.
Până pe 30 iulie 2020, persoanele interesate pot trimite sugestii și propuneri pentru finalizarea Ghidului solicitantului la fonduri.oipsi@adr.gov.ro .
După definitivarea ghidului, firmele vor avea la dispoziție o perioadă să-și facă proiectele și pe urmă le vor depune în sistemul electronic MySMIS.
Propunerea de Ghid al solicitantului poate fi descărcată de AICI.
Răspunsuri