Iași Smart City

Fostă capitală europeană, Municipiul Iași este unul dintre cele mai dezvoltate orașe din Nord-Estul României, dar și la nivel național, cu numeroase potențiale și resurse economice, culturale sau sociale. Conform Eurostat, zona metropolitană Iași se plasează pe locul al 2-lea ca mărime la nivel național, după Municipiul București. Orașul Iași este un adevărat centru cultural și istoric, în orașul Iași se află primul centru universitar înființat în România, respectiv Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (1860).
Suprafață teritorială: 93,9 km2
Populație: 793 de mii de locuitori (2019)
Pentru anul 2020, bugetul municipiului Iași este 1,35 miliarde de lei. Din această sumă, 1,09 miliarde lei reprezintă bugetul local, dintre care:
- 561,2 milioane de lei pentru secțiunea de funcționare
- 534 milioane de lei pentru secțiunea de dezvoltare (investiții).
- Bugetul centralizat al instituțiilor publice de sub autoritatea municipalității: 361,2 milioane lei, dintre care 61 milioane de lei sunt prevăzute pentru investiții).
- Investiții din fonduri europene: 310 milioane de lei
Pe lângă atuurile sale de natură culturală, istorică sau socială, orașul Iași este unul dintre cei mai importanți piloni pe care se sprijină industria de Smart City din România. Administrația locală face eforturi constante pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor municipiului, implementând soluții inteligente ce vizează toate cele șase verticale ale conceptului de „smart city”: smart citizen, smart economy, smart mobility, smart governance, smart environment și smart living.
Membru al Asociației Române pentru Smart City (ARSC), municipiul Iași contribuie la dezvoltarea comunităților inteligente din România, dar și la nivel internațional. Recent, orașul Iași a anunțat public un nou pas în programul său de Smart City, respectiv semnarea Declaraţiei privind o acţiune comună pentru încurajarea transformării digitale durabile în oraşele şi colectivităţile din Uniunea Europeană. Declaraţia a fost lansată de Comisia Europeană, Comitetul Regiunilor, Preşedinţia finlandeză a Uniunii Europene, EUROCITIES, Reţeaua Open and Agile Smart Cities (OASC) şi Reţeaua europeană a laboratoarelor pentru modul de viaţă (ENoLL), cu scopul de a promova o modalitate europeană de transformare digitală şi de a încuraja o dezvoltare durabilă a serviciilor digitale pentru oraşe şi comunităţi.
În decembrie 2017, Municipiul Iași a câștigat competiția Digital Cities Challenge, fiind la acel moment singurul oraș din România care a fost selectat pentru ca specialiști din Uniunea Europeană să-i realizeze „Strategia de Transformare Digitală.” În vederea coordonării și implementării strategiei, a fost creat Consiliul Digital pentru Transformarea Digitală a Municipiului Iași care este format din reprezentanți ai mediului academic, mediului de business, societății civile și administrației locale. Acesta coordonează grupurile de lucru specifice și identifică principalele arii ale funcționării municipiului care necesită digitalizare, oferind soluții prin intermediul proiectelor.
Reședința județului Iași a câștigat premiul cel mare, Best Smart City Project 2019, în cadrul celei de-a 4-a ediții a prestigioasei competiții Smart City Industry Awards. Evenimentul a avut loc pe 11 decembrie, la Palatul Parlamentului, Sala Take Ionescu și a reunit peste 450 dintre cei mai importanți actori ai industriei Smart City din România.
Mai mult decât atât, în data de 26 Martie 2019, municipiul Iași a preluat conducerea reţelei Open & Agile Smart Cities (OASC) România, structură care deţine cea mai importantă bază de date a standardelor oraşelor de mâine pentru date deschise, servicii şi tehnologie. OASC este o organizație non-profit internațională care conectează 129 oraşe inteligente organizate la nivel global în reţele naţionale din 26 de ţări şi regiuni. Membrii reţelei stabilesc mecanismele minime de interoperabilitate necesare pentru a crea o dezvoltare inteligentă a oraşului.
Un Nucleu al Proiectelor Smart City
Municipiul Iași are o politică de transparență și deschidere față de cetățenii săi, încurajând implicarea societății civile în acțiuni de guvernare locală și stimulând comunicarea dintre primărie și cetățeni. În primăvara anului 2018 a fost lansată aplicația „Iași City Report” care permite cetățenilor cu spirit civic să transmită diverse sesizări și reclamații către Primăria Municipiului Iași dar şi către serviciile publice locale. Sesizările transmise sunt însoţite de fotografie, descriere şi localizare GPS, astfel încât să ofere autorităţilor identificarea exactă a amplasamentului problemelor. Tot în anul 2018, primăria a lansat aplicația „Iași Official App”, disponibilă atât pentru localnici, cât și pentru turiști, al cărui scop este de a promova municipiul Iași.
Unul dintre proiectele smart finalizate și implementate ale municipiului Iași este denumit „De la Cetățeni și Senzori la Digitalizare – Educarea Cetățenilor în Privința Transformării Digitale”. Derulat în perioada Ianuarie 2018 – Iunie 2019, în contextul implementării Strategiei pentru Transformare Digitală, orașul Iași a devenit cu pași repezi un oraș inteligent, cu un nivel ridicat de eficiență în gestionarea activităților urbane zilnice și ai cărui cetățeni sunt informați și adoptă un stil de viață cu adevărat smart. Un procent de 70-80% din populația orașului este informat despre conceptul de Smart City și despre soluțiile inteligente implementate de primărie. Învățământul beneficiază de soluții inteligente, precum crearea a două săli de clasă Smart, dotate cu aparatură de ultimă generație (câte 31 de tablete, un e-Board, un Smart TV sau laptopuri), au fost înființate ateliere de robotică și automatizări și au fost achiziționate imprimante 3D. Școlile pun accent pe digitalizarea activităților, prin introducerea catalogului electronic. Totodată, în domeniul medical, spitalele au fost dotate cu roboți ultraperformanți utilizați în chirugie, proteze bionice.
Verticala Smart Environment este atinsă la nivelul municipiului Iași prin implementarea proiectului „Descoperă Valoarea Curățeniei – Program de Management al Deșeurilor”. Întreg procesul de gestionare a deșeurilor a fost optimizat prin utilizarea noilor tehnologii, precum introducerea unui sistem modern de monitorizare a 97 de autovehicule destinate salubrizării urbane și menajere, respectiv a 200 de angajați care desfășoară activitatea. Acest sistem furnizează în timp real informații privind localizarea, viteza de deplasare, timpii de staționare, etc, ceea ce se constituie într-un instrument important al echipei manageriale pentru monitorizarea, controlul, analiza și îmbunătățirea activității de salubrizare urbană și menajeră. Mai mult, prin intermediul aplicației „Comenzi Salubris” este eficientizat procesul de ridicare a deșeurilor pe baza comunicării digitale dintre locuitori și cei responsabili.
Proiectul „Libertate de Mișcare – Călătorește fără Efort” vine în sprijinul elevilor/studenților și a pensionarilor din municipiul Iași. Având în vedere că elevii și pensionarii beneficiază de reduceri/gratuitate, au fost introduse carduri personalizate cu ID-ul utilizatorului, care funcționează pe baza tehnologiei QR, sistemul de e-ticketing oferind astfel eficiență celor două categorii de cetățeni.
Pe zona de Smart Health, în particular privind recuperarea medicală neurologică a pacienților, municipiul Iași a introdus echipamente de robotică medicală în Centrul de Robotică și Neuroreabilitare din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare. Cu ajutorul roboților specializați în recuperarea neuromotorie a membrelor inferioare și superioare (unici în România), este facilitat procesul de recuperare medicală al celor afectați și este ușurată munca kinetoterapeuților. Prin intermediul acestei tehnologii, peste 1000 de pacienți sunt tratați anual.
În prezent, municipiul Iași implementează un program de mobilitate urbană bazat pe tehnologii digitale pentru a îmbunătăți experiența de călătorie cu transportul public a cetățenilor și protecția mediului. De la achiziționarea mijloacelor de transport cu emisii de carbon reduse sau cu „0” emisii, la Free WiFi în mijloacele de transport, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile, aplicație de monitorizare a flotei mijloacelor de transport în comun, sisteme de plată alternative (SMS, platforme online, cu mobilul, automate ce permit plata cash sau card, inclusiv contactless), e-ticketing, aplicații pentru planificarea călătoriei sau stații de călătorie moderne și interactive, muzicale, în care călătorii pot uda florile, pot bea apă, se pot relaxa pe canapele, orașul Iași beneficiază de un sistem de transport public inteligent care sporește confortul călătoriilor publice pentru cetățeni și protejează mediul înconjurător. La nivelul orașului există și 200 de bănci inteligente (mobilier urban inteligent), 15 stații de încărcare electrică, aparate de monitorizare a calității aerului instalate pe autobuze, 88 de intersecții semaforizate în modul adaptiv și 59 de intersecții monitorizate video.
Totodată, sistemul de management al traficului inteligent din Iași a fost implementat de UTI Grup, câștigătorul licitației organizate de Primăria Municipiului Iași, și este al doilea ca importanță și mărime din România după cel implementat în București. Proiectul este similar ca funcționare cu sistemele implementate în orașe importante din Europa (Berlin, Viena, Roma, Stockholm, Praga) și are la bază principiul integrării tehnologiilor de măsurare, control și optimizare a traficului în infrastructura rutieră existentă. Aproximativ 90 de intersecții, din cele peste 200 ale orașului, au fost echipate cu semafoare noi, automate de dirijare a circulației și senzori pentru măsurarea valorilor de trafic care asigură funcționarea în regim de dirijare adaptiv a sistemului și variația timpilor de semaforizare (numărul de secunde pentru fiecare culoare) în funcție de volumul de trafic înregistrat în timp real, pentru fiecare bandă de circulație. De asemenea, traficul rutier va fi monitorizat prin instalarea unui sistem de supraveghere video urbană, ambele sisteme fiind conectate printr-o infrastructură subterană de comunicații cu fibră optică, datele colectate fiind procesate într-un Centru de Control specializat și dedicat activităților aferente managementului traficului rutier.
Un Viitor Promițător
Pe data de 12 Iulie 2019, primarul orașului Iași, Mihai Chirica, a semnat un contract de consultanță cu Centrul Consultativ European pentru Investiții al Băncii Europene de Investiții (BEI) în vederea realizării unui proiect de dezvoltare urbană – Smart City District, în valoare de 1,4 miliarde de euro. Inițiativa Smart City District este în strânsă corelație cu proiectul Spitalului Regional de Urgență. Odată cu construirea acestui spital se configurează perspectiva ca investiția în unitatea medicală să genereze proiecte de dezvoltare care să conducă la transformarea întregii zone din jurul spitalului, o mare parte din suprafață fiind deținută de Municipiul Iași. „Cartierul inteligent” ar trebui să consolideze potenţialul de inovare al orașului, creând oportunități de angajare în activitățile economice cu valoare adăugată mai mare, stimulând cercetarea și inovarea, atragerea și reținerea efectivă a capitalului uman și stimularea în continuare a pieței forţei de muncă locale. În acest fel, devine indispensabilă consultanța de specialitate pentru evaluarea nevoilor și potențialului orașului pentru o specializare inteligentă și soluții Smart City.
Printre obiectivele pe care și le propune primarul municipiului Iași pentru anul 2020, se află „facilitarea interacțiunii cetățenilor cu Primăria, prin platforme electronice specializate” și „digitalizarea parcărilor, a siguranței cetățenilor, asistenței medicale și a procesului educațional.” (declarația primarului Municipiului Iași, domnul Mihai Chirica)
Răspunsuri