Siguranța bicicliștilor în traficul din București

siguranța bicicliștilor în traficul din București

INFORMATII OFERITE DE BRIGADA RUTIERĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PENTRU REVISTA SMART CITY MAGAZINE
#ROMÂNIAÎNCĂUTAREAPROPRIULUIDRUM

Siguranța bicicliștilor în traficul din București
Datele celui mai recent studiu Eurostat arată că România ocupă primul loc în ceea ce privește numărul deceselor rezultate în urma accidentelor rutiere ale bicicliștilor și pietonilor, ca raport între numărul de victime și populația
totală, arată cele mai recente date ale Eurostat – Biroul de Statistică al Uniunii Europene. Astfel, în 2017, România avea cea mai mare rata a deceselor în rândul pietonilor (37 la un milion de locuitori), dar și a bicicliștilor (10 per milionul de locuitori), din Uniunea Europeană.

Siguranța rutieră se află în România la un nivel inacceptabil de scăzut și este net redusă față de media europeană, existând un risc nejustificat de crescut de accidente grave sau mortale ce îi vizează în special pe participanții vulnerabili la trafic, cum sunt pietonii și bicicliștii.

Poliția Română utilizează zilnic toate resursele umane și logistice pe care le are la dispoziție pentru a asigura siguranța bicicliștilor în trafic.
Periodic sunt transmise către posturile de radio și de televiziune recomandări care să contribuie la deplasarea în siguranță pe arterele rutiere din Capitală.

Bicicliștii trebuie să cunoască aproape tot atâtea reguli de circulație ca un conducător auto și să le respecte, pentru că numai așa poate ajunge la destinație în siguranță, în condițiile în care circulația se intensifică progresiv.

Recomandări ale Poliției Române pentru bicicliști
Poliția Română recomandă tuturor celor care folosesc bicicleta pe drumurile publice:
– să circule pe drumul public pe un singur rând, iar dacă pe direcția de deplasare există o pistă pentru biciclete, amenajată ca atare, să circule pe aceasta;
– să traverseze pe drumul public, pe trecerea destinată pietonilor, pe lângă bicicletă;
– să se asigure la schimbarea direcției de mers;
– să nu circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să aibă bicicleta echipată cu lumini și elemente reflectorizante;
– să poarte cască de protecție omologată;                          – să aibă împlinită vârsta de 14 ani;
– bicicliștilor care nu au experiența necesară.                      Poliția Română le recomandă să evite bulevardele și aleele aglomerate și să circule pe aleile din parc.

Pentru a evita accidentele rutiere, Poliția Română le recomandă conducătorilor auto:
– să se asigure la schimbarea direcției de mers și
să semnalizeze corespunzător;
– să nu frâneze brusc;
– la plecarea de pe loc, să se asigure că nu pun în
pericol siguranța deplasării unui biciclist.

Statistică
În cursul anului 2017, pe raza municipiului București, s-au produs 471 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 74 de persoane, rănirea gravă a 408 persoane și rănirea ușoară a 73 persoane.
Principalele cauze ale acestor accidente rutiere au fost traversarea neregulamentară, neacordarea de prioritate pietonilor și neacordarea de prioritate vehiculelor.
Din totalul de accidente, în 50 de accidente rutiere grave au fost implicați bicicliști, accidente soldate cu decesul a 3 persoane și rănirea gravă a 47 de persoane.                Cele mai multe accidente s-au produs pe Calea Griviței și Calea Victoriei. În cursul anului 2018, pe raza municipiului București, s-au produs 569 accidente rutiere grave.
Din totalul acestor accidente, în 44 accidente rutiere grave în care au fost implicați bicicliști, a rezultat decesul a 6 persoane și rănirea gravă a 38 persoane.

Cele mai multe accidente s-au produs pe Calea Victoriei, Bd. Unirii și Bd. Bucureștii Noi. Opririle și staționările neregulamentare pe raza Municipiului București creează disconfort pentru toți participanții la traficul rutier, motiv pentru care a devenit una dintre prioritățile Brigăzii Rutiere.

În intervalul 01.01.2019-30.06.2019, polițiștii Brigăzii Rutiere au constatat și sancționat 6.700 de persoane pentru nerespectarea regulilor privind oprirea și/sau staționarea autovehiculelor pe căile de acces și pe pistele
dedicate bicicliștilor.
Pistele pentru biciclete avizate și deschise circulației, în prezent, în municipiul București, sunt următoarele: Bd. Aviatorilor, Bd. Mareșal Prezan, Str. Berzei și Str. Buzești, Calea Victoriei, între Piața Victoriei și Bd. Regina Elisabeta, precum și în Parc Titan și Parc Alexandru Ioan Cuza.
Totuși, prevenția este baza și în acest sens polițiștii Biroului Educație Rutieră desfășoară zilnic lecții de educație rutieră, atât în cadrul unităților de învățământ, cât și la sediul brigăzii.
Rutiere cu elevi din unitățile de învățământ din capitală. Lecțiile constau în vizionarea unui film de educație rutieră, purtarea unor discuții interactive cu privire la regulile de circulație pe care aceștia trebuie să le cunoască și să le
respecte și prezentarea autovehiculelor din dotarea Brigăzii Rutiere.

Voucherele pentru achiziția de biciclete oferite de către PMB
Conform răspunsului primit la solicitarea Smart City Magazine, Primăria Municipiului București acordă anual vouchere în valoare de 500 de lei în vederea achiziționării unei biciclete.
Programul ”Bicicliști în București” a presupus acordarea unui număr de 30.000 de vouchere în perioada 2017-2018. Menționăm că până în acest moment s-au primit informații cu privire la utilizarea unui număr de 8% din total vouchere.